February 16, 2016 Arhitectura, Fotografie 1280

Amenajare casa in Corbeanca

Faza constructiei in momentul preluarii proiectului: “la rosu”
Regim de inaltime: Subsol partial + Parter + Etaj + Mansarda
Suprafata utila: 390 mp. (4 dormitoare, 5 bai, 1 birou, camera hobby si garaj pentru 1 masina)
Durata de executie din momentul inceperii lucrarilor: 30 luni
Pentru mai multe detalii avem o descriere completa a proiectului imediat sub galeria de imagini. Pentru a accesa amenajarea fiecarei camere in parte click pe imagine.
  • 85%
    Finalizat

In total

0

ore

De implicare, pentru ca acest proiect sa intreaca orice asteptare

Proiectare

0

ore

Mai bine de 48 zile de lucru a cate 8h/zi, petrecute in fata calculatorului

Management

0

ore

24 zile petrecute pentru planificarea lucrarilor si implementarea lor

Santier

0

ore

123 de deplasari la santier pe toata durata proiectului (cca. 4,5 ore/deplasare)

Februarie 2014 - Iulie 2015
Februarie 2014 - Iulie 2015

Baie dormitor matrimonial

Link to this page

Baie dormitor 2

Link to this page

Baie dormitor 3

Link to this page

 

Prima discutie legata de acest proiect a avut loc la inceputul lunii februarie 2014 iar la jumatatea lunii am inceput lucrul efectiv. Misiunea noastra era sa facem partea de proiectare plus urmarirea de santier in cuantumul a 3 deplasari pe luna. In final am ajuns sa oferim o "solutie completa" care pe langa partea de proiectare a presupus partea de management (financiara si organizatorica) si urmarire de santier ori de cate ori era nevoie. Imi aduc aminte ca, la o discutie cu clientul, mi s-a comunicat: “fa ce trebuie sa faci ca sa iasa bine si sa terminam".
Am impartit proiectul in doua parti: amenajarea de interior si cea de exterior.
La partea de exterior am facut un set de imagini 3D in baza carora am creat toate desenele tehnice: desene cu usile si ferestrele inclusiv usa garajului, obloanele fereastrelor, balustradele din dreptul ferestrelor, planuri cu amplasarea corpurilor de iluminat pe fatada si in curte, planurile aleilor, treptelor si liste de cantitati pentru tot ce s-a comandat (termoizolatie, tencuiala deorativa, piatra, pavaje, glafuri, etc.). Pe langa lucrarile de mai sus, care se regaseau in oferta initiala, am proiectat si supervizat executia unui sistem de colectare si evacuare apelor pluviale pentru acoperis, alei si terase plus supervizarea realizarii intregului sistem de evacuare a apelor menajere uzate cu mini statie de epurare si drenaje.
La partea de interior lucururile au fost ceva mai simple. In baza planurilor cu propunerile de mobilare si a imaginilor 3D au rezultat planurile de executie, si anume: planurile unor modificari minore la partea de compartimentare, mobilarea casei, amplasarea intrerupatoarelor, a prizelor si a corpurilor de iluminat, mobilarea bailor si amplasarea obiectelor sanitare, planuri pentru scafe/tavane, detalii de finisaje si amplasarea echipamentelor ascunse pentru incalzire/securitate care nu se vad. Ce nu estimasem in oferta initiala au fost, de exemplu, gasirea unor solutii tehnice pentru ascunderea echipamentelor de climatizare (casa nu are nici o unitate de aer conditionat amplasata pe fatada cladirii in locurile vizibile, ci am creat pentru aceasta un spatiu ventilat intr-o zona neutilizata din mansarda) sau faptul ca vom crea un produs (desenat + taiat faianta pentru peretii decorativi din baia matrimoniala si cea de la parter) in loc sa cumparam unul gata finit.
Dintre toate, partea de management a fost pe departe cea mai dificila, atat pentru partea de amenajare cat si pe partea de furnizori. Am avut saptamani in care am fost efectiv zi de zi pe santier aproape 8 ore, timp in care trei - patru echipe lucrau simultan (pentru un santier atat de mic a fost o adevarata provocare). Pe partea de furnizori am avut ocazia sa intalnim oameni/companii de exceptie care dovedesc ca se pot obtine rezultate excelente si in Romania. Lista furnizorilor o gasiti la sfarsitul articolului.
In momentul de fata casa este gata in proportie de 85%. La interior lucrarile de amenajare sunt aproape incheiate urmand ca in scurt timp sa inceapa mobilarea. Exteriorul este gata in proportie de 90% urmand sa se termine lucarile de placare a aleilor si instalarea balustradelor la zonele cu trepte si terasa.

 

Furnizori/colaboratori:
Instalatii sanitare si termice: Pro Instal Grup
Sape: Adicomis
Constructii si finisaje: Max Pecher
Parchet si plinta: Carpet & More
Placaje ceramice si obiecte santiare: Fa o Baie cu Mishu Carre
Materiale instalatii electrice: Consolight
Corpuri de iluminat si benzi led: Arelux, Redo Group